Este primul pas/prima iniţiativă mai serioasă în Odorhei de când mă ocup de proiectul Alb-Negru. Evident că mă bucur, mai ales pentru faptul că se vrea, ca protejarea intereselor victimelor şi prevenirea să fie instituţionalizate. Sprijin această iniţiativă cu toate mijloacele, şi aci în primul rând mă refer la împărtăşirea informaţiilor; sper să ia naştere şi acea organizaţie civilă care poate şi vrea să accepte suma de 325.000 Forinţi care s-au adunat, suma pe care să o folosească pentru prevenire şi pentru un serviciu de consultanţă juridică gratuită.
Corpul pentru Siguranţa Publică
În ultimii ani din ce în ce mai mulţi cetăţeni simt, că oraşul ar fi mult mai locuibil dacă starea generală a cetăţenilor nu ar fi perturbată de un şir de probleme ca de exemplu diferitele forme ale crimei organizate: furturile, lipsa circulaţiei sigure, atrocităţile, agresiunile, răspândirea drogurilor "party", mafia imobiliară, exploatarea cămătarilor. Şi lista e lungă...
Aceste fenomene cunoscute au condus la situaţia în care simţim că după clasificarea acestor probleme trebuie să formulăm şi rezolvările posibile. Până acum, despre aceste fapte ştiute am discutat doar pe diferite forumuri, dar soluţie concretă nu s-a căutat.
Cheia rezolvării este prevenirea, înspăimântarea, şi publicitatea. Puterea solidarităţii, mediatizarea, atenţia, chiar şi faptul că comunitatea se aliniază în spatele victimei poate în sine să reducă nivelul criminalităţii organizate.
În această chestiune s-a corelat punctul de vedere ai celor trei iniţiatori, deoarece crearea unui oraş mai locuibil trebuie să fie o chestiune apolitică şi o problemă primară pentru toţi. Pentru ca Corpul pentru Siguranţa Publică ce se înfiiţează să-şi atingă scopul, iniţiatorii vor să-l instituţionalizeze. Din această cauză dorim să înaintăm Consiliului Local un proiect de hotărâre, cerând sprijinul Primăriei cât şi fracţiunii UDMR, ca Corpul de Siguranţă Publică să fie înfiinţată legal printr-o hotărâre al consiliului local.
Pentru un sprijin cât mai consistent faţă de acest Corp, am luat legătura cu mai multe organizaţii şi mişcări civile, ca de ex. Fundaţia Civitas, reprezentanţii cultelor şi instituţiilor de învăţământ, media din Odorhei, reprezentanţii taximetriştilor, mămicilor, bicicliştilor şi motocicliştilor, care toţi m-au asigurat despre dorinţa de participare la acest proiect. Lista este deschisă, oricine poate adera, iar pentru stabilirea statutului vom organiza un forum la care aşteptăm orice persoană interesată de proiect. În munca Corpului aşteptăm şi acei cetăţeni ai oraşului care simt că pot şi vor să contribuie la clădirea comună a unui oraş mai sigur.
Având în vedere că statutul Poliţiei şi a Procuraturii nu permite ca cei care lucrează în aceste instituţii să participe paralel şi într-o activitate asemănătoare celei în care lucrează, îi invităm să participe doar ca observatori, contăm şi pe ajutorul lor.
Corpul pentru Siguranţa Publică, cum chiar şi denumirea sugerează, nu doreşte să activeze împotriva unei sau mai multe persoane ci pentru un scop anume.
Pentru un oraş mai sigur şi mai locuibil.
Nagy Pál,
Molnár Miklós,
Jakab Attila
Odorheiul Secuiesc, 10 noiembrie 2011.