FEKETE-FEHÉR

Interviu realizat de Balázs Imre József; apărut în revista "KORUNK" la data de 01.09.2011. -  în lb. maghiară

- În anul 2010 aţi dat naştere la blogul Alb-Negru, care poate fi accesat la adresa "http://www.fekete-feher.info". De atunci, acest blog a stârnit atenţia ziarelor şi a portalurilor de ştiri, iar după cum ştiu, unele postări de pe acest blog au adunat chiar şi aproape o sută de mii de vizitatori. Care v-a fost intenţia cu acest blog în momentul pornirii lui, şi ce credeţi că aţi reuşit să realizaţi prin acesta?

- Alb-Negrul a pornit ca un blog public obişnuit pentru că, deşi nu mai trăiesc în Odorheiul Secuiesc din anul 2002, încerc totuşi să fiu la curent cu noutăţile din oraş. A fost evident, că s-a încheiat o înţelegere tacită între cercurile de interes care controlează media locală, despre rezolvarea chestiunilor delicate în taină şi nu public. Astfel au dispărut dezbaterile publice iar interesul şi agilitatea mediei locale s-a transformat în nepăsare, deşi în fundal există probleme serioase, de pildă corupţia sau chestiunea lumii interlope.

Cazuri suspecte de corupţie câteodată mai ies la iveală, pentru că cercurile de interese aflate în conflict îşi bagă în luptă mediile controlate de ei pentru demascarea adversarilor, dar de lumea interlopă nimeni n-a avut interesul să se ocupe. Şi asta pentru că majoritatea victimelor sau cei lezaţi sunt de fapt oameni simpli care nu stau aproape de ciolan, ba din contră, au ajuns la periferia societăţii, şi într-o situaţie defavorabilă din punct de vedere a reprezentării intereselor şi a drepturilor. Acest fapt a devenit cert pentru mine când pentro o votare inocentă pe blog am fost sunat de pe telefoanele proprii şi ameninţat de câţiva interlopi. Media locală nu a avut curajul să publice întâmplarea nici ca simplu fapt, a dat curs doar la un rezumat subţire din înştiinţările de pe "index.hu" sau "Duna TV", într-un mod în care în care a ocolit problema în sine.

Scopul meu primar a fost ca chestiunea lumii interlope din Odorhei să fie temă de dezbatere publică, iar cei 10-15 mii de vizitatori unici săptămânali din secuime a blogului arată că această chestiune preocupă opinia publică. La forma comunicării s-a ajuns întâmplător, blogul în sine s-a transformat în forumul chestiunilor lumii interlope după ce am fost şi eu afectat personal; şi treptat s-a limpezit cum ar putea avea rol preventiv din punct de vedere al criminalităţii, sau de ce nu, o forţă de "reţinere" printr-o archivă publică, unde se postează numele şi fotografia mafioţilor/interlopilor care "crăiau" până acum în anonimitate, în aşa zisă parte întunecată a societăţii.

- Dumneavoastră sunteţi ziarist profesionist. La ce tipuri de cerinţe profesionale trebuie să corespundă un astfel de proiect din punct de vedere al ziaristului şi a teoriilor de jurnalism?

- Din punct de vedere al publicului/comunităţii servite eu cred în jurnalismul activ. Jurnalistul nu poate fi doar spectator pasiv al evenimentelor, trebuie să se implice şi să devină personaj activ, mai ales dacă informaţiile adunate nu sunt considerate doar produse ale unor simple întâmplări ci un proces care are istorie premergătoare şi de după, ca de exemplu protagoniştii blogului. Adică ziaristul lucrează chiar şi atunci când nu scrie despre un fapt, astfel ajutând ca o plângere individuală să se rezolve favorabil pentru cel prejudiciat.
S-a întâmplat, ca şantajiştii au renunţat la pretenţiile inventate de frica publicităţii, au lăsat victimele în pace şi şi-au cerut scuze în schimbul nepublicării unui articol despre ei pe blog. Este jurnalist rătăcit cel care crede că la astfel de teme "sensibile" publicarea unui articol este scopul final şi nu rezolvarea conflictului într-un mod mai favorabil. Astfel, articolul sau postarea în sine poate fi doar "unealtă" dar niciodată scop. Din acest punct de vedere ziaristul trebuie să perceapă propria meserie ca unealtă chiar dacă ştie că pentru articolul nepublicat nu va primi premiul Pulitzer. Este însă adevărat, că necesită multă abţinere şi luptă cu propriul ego, autocritică şi umilinţă pentru meserie.

Cel care se ocupă cu astfel de teme mai "periculoase" nu este jurnalist curajos, ci om care dispune de un prag de frică mai ridicat. Este zonă total greşit aleasă pentru cel care se teme pentru că teama te macină şi nu este bun sfătuitor. Aceasta este o trăsătură de personalitate şi nu de ziarist, dacă putem zice aşa. Personal niciodată nu mi-a fost frică de durerea fizică şi asta cauzează poate lipsa mea de teamă (care nu înseamnă că nu sunt prudent sau precaut, căci frica este o recţie naturală de autoapărare, doar că la mine această "alarmă" porneşte mai târziu!). De aceea se înşeală cei care cred că aş fi un fel de Zorro secuiesc (nici vorbă!), repet, este vorba doar de o trăsătură personală şi nu de virtute de jurnalist.

- Acesta este un asemenea proiect, care în urmă cu zece ani părea imposibil de realizat în aria lingvistică maghiară. Ce posibilităţi are această medie "nouă" faţă de media tradiţională audiovizuală şi cea tipărită?

- Media instituţionalizată tradiţională - doar dacă proprietarul nu este interesat să se ocupe şi cu astfel de cazuri - nu prea sprijină jurnalismul de investigaţie deoarece responsabilitatea este mare, confruntarea nu este rentabilă, iar media axată pe o comunitate mică nu poate susţinută financiar de cititori/spectatori/publicul ascultător. Din cauza regiunii mici, media din Secuime este incapabil să funcţioneze doar din consumatorii proprii, are nevoie şi de toate cercurile de interese economico-politice. Media locală nu poate efectiv renunţa la resursele financiare pe care le generează politicul. Această dependenţă din păcate nu favorizează prelucrarea subiectelor în care victimele sunt grupurile sociale periferice şi nu baronii locali.
Interesare directă este doar pentru urmărirea infracţionalităţii, sau mai bine zis ar fi, pentru că în România dar mai ales în judeţul Harghita scara performanţei constă în îmbunătăţirea statisticii de infracţionalitate. Acest lucru este însă prielnic pentru o practică în care poliţia se preface că nu observă infracţiunile mărunte dacă în schimb cele mari sunt derulate în alte localităţi sau judeţe - este şi asta o metodă de prevenire a infracţionalităţii. Cam asta caracterizează poliţia din Secuime precum şi faptul că prin necunoaşterea limbii şi a specifucului regiunii, informatorii lor sunt de obicei şi ei infractori care abuzează frectvent de poziţia lor. Poliţiştii locali nu odată se confruntă cu nefericita situaţie în care după ce procedează conform legii cu un infractor, prin implicarea superioriilor acesta scapă cu basma curată iar poliţistul mai primeşte şi o mustrare. Este de înţeles de ce ajung să spună deseori: nu putem face nimic...

În această ambianţă, media locală funcţionează sub principiul "dacă nu publicăm, nu există", astfel forţa publicităţii rămâne sub control. Pentru acest sistem de cooperare poate pune piedici "media nouă" sau jurmalismul civil. Din fericire astăzi poate fi accesat de către foarte mulţi, mai ales pentru majoritatea formatorilor de opinie, ca şi în cazul blogul Alb-Negru.

- Cine se apucă de un astfel de proiect, pesemne că socoteşte şi argumentele pro şi contra. Dumneavoastră cum aţi socotit? S-a schimbat cumva decizia iniţială pe parcurs?

- Este o chestiune doar din punct de vedere doar al pericolului şi al implicării personale. Am fost în situaţia în care trebuia să mă decid: ori tac, ori vorbesc. Se ştie care variantă am ales.

- Să discutăm puţin şi despre subiectul blogului, despre infracţionalitate, lumea interlopă şi activitatea lui. Care sunt tipurile de infracţiuni pe care le-aţi putut descifra cel mai bine în aceşti cca. doi ani? A existat vreun caz despre care credeaţi că în realitate nu se poate întâmpla (mai ales la noi)?

- Ravagii fără limită, şantaj, mafie imobiliară, escrocherii/fraude/înşelăciuni, taxe de protecţie, comerţ cu automobile furate sunt doar câteva din infracţiunile întâlnite. Scandalul şi ravagiile sunt cele care bat la ochi, adică bătăile de stradă care nu au nici un fel de consecinţă pentru bătăuşi, pentru că umblă în bande, ameninţă şi bat eventualii martori (cazul preotului unitarian din localitate). Găsim aproape numai plăngeri retrase la poliţie, şi cu greu am găsi pe cineva care să accepte procedura lungă şi lentă până la judecată. Oamenii se simt lipsiţi de apărare, şi îşi ademenesc propria persoană că ei nu au cum să devină victime, deşi marea lor majoritate sunt potenţiale victime.

Ţinutul Secuiesc funţionează asemnea unei enclave: limba este o "barieră" împotriva mafiei româneşti, care nu poate domina acest teritoriu fără maghiari din această regiune. Observăm şi faptul că sunt foarte bine organizaţi, fiecare tip de infracţiune are propriul şef coordonator. Funcţionează împărţirea sarcinilor, înţelegerile şi corelarea intereselor, chiar şi împărţirea teritoriilor de influenţă. "Lucrează" pentru ei notari publici, poliţişti, fabrică alibi într-un mod foarte profesionist sau sacrifică câte-un "fraier" care îşi asumă vinovăţia pentru infracţiune. Au joburi de acoperire ca să poată dovedi provenienţa averii, iar pentru asta protejează discotecile "angajatorului". 

Din punct de vedre al lumii interlope, Ţinutul Secuiesc a fost o pată gri şi în deceniul de după revoluţie, dar spre anul 2002 a crescut o nouă generaţie locală (deci maghiari şi rromi) de infractori care s-au autoorganizat. Situaţia aceasta nu poate gestiona oraşul Odorhei nicidecum, ba chiar baronii locali se întrec în a nu observa situaţia iscată, pentru că oricum, riscul lor de expunere este mică.

Secuimea deocamdată nu ştie de la care capăt să pornească împotriva mafiei locale produsă de chiar el. Crima organizată modernă al secolului 20-21 nu are tradiţie în regiune, asta fiind şi principala cauză pentru care nu există organizaţii civile şi mijloace necesare pentru combaterea ei.

- Cine sunt cei mai expuşi practicilor mafiei? Cine devin victime?

- Pătura socială ajunsă la periferia societăţii care se află într-o situaţie defavorabilă din punct de vedere a reprezentării intereselor şi a drepturilor. Zona Odorheiului are cca. 40-45 mii locuitori, din care această pătură socială estimez că formeză în jur de 5-7 %, adică  2-3 mii persoane cu potenţial ridicat de a ajunge victime. Şantajul şi înşelăciunea sunt metodele cele mai frecvente prin care aceşti oameni cad pradă infractorilor.

Ei sunt cei care din cauza lipsei de informare şi sprijin, cu aşa zisa "purtare specifică" prin care-şi trădează expunerea şi fragilitatea lor socială, favorizează devenirea lor de ţinte sigure. Problema majoră este că după ce îşi dau seama că au devenit victime, nu au cui să se adreseze. Practic ei sunt incapabili să scrie/depună o plângere, iar serviciu special de ajutorare sau iniţiativă civilă în acest sens nu există. Până acum s-au strâns 300 mii de forinţi pentru înfiinţarea unui serviciu civil de asistenţă juridică gratuită, dar nu găsesc organizaţie civilă care să accepte banii pentru această activitate.

- Aţi primit câteva telefoane de ameninţare, înregistrările le-aţi şi postat pe blog. Care este modul prin care funţionează înfricoşarea în zilele noastre? Ce se poate face împotrivă?

- Deşi nu cu metode ştiinţifice, dar în sens criminalistic îşi fac profil de calitate depsre viitoarea victimă luată în vizor: prin recunoaşterea/aflarea patimei lor intră în sfera lor de încredere, măsoară mărimea averii, după care creează cirscumstanţele care generează situaţia nefavorabilă şi fără ieşire pentru victimă. Frica, lipsa de informare şi necunoaşterea practicilor de rezolvare a situaţiilor de conflict duc spre devenirea de victimă sigură.

Comunitatea are şi ea propria ei vină, şi anume că nu încearcă să sprijine persoanele ajunse în astfel de situaţii, ar trebui procedat pe plan instituţional ca grupurile sociale vulnerabile să fie informaţi din timp asupra pericolelor ce îi pândesc. Important este ca informarea să se deruleze prin căi de comunicare uşor de înţeles şi de accesibile pentru toţi.

- Unul din mijloacele de şantaj des folosite chiar şi de serviciile secrete din vremea fostei dictaturi a fost familia. Din această perspectivă, cât de mult a contat familia în decizia Dvs. de a porni totuşi în acest jurnaism de investigaţie?

- Meseria de ziarist este întotdeauna o sursă de risc, iar pe deasupra mă caracterizează acceptarea unui grad de risc şi mai mare, fapt acceptat de familie sau cel puţin a fost nevoită să o facă. Evident că am calculat şi pericolele, de la cea mai blândă atrocitate până la cel mai pesimist scenariu, am socotit chiar şi cu programul de protecţie a martorilor, consultându-mă şi cu specialişti în domeniu.

I-am analizat bine pe cei cu care mă ocup direct în această investigaţie şi-mi adaptez mecanismul de autoapărare la gradul lor de periculozitate şi la legăturile pe care le au. Ştiu din ce în ce mai mult despre cercurile lor, primesc din ce în ce mai multe informaţii, iar inamicii lor îmi devin aliaţi într-un fel, adică mulţi, din ce în ce mail mulţi participă la scurgerea de informaţii. Dar totuşi, să nu credem că avem de a face cu mafioţi de rangul lui Al Capone sau al ucrainienilor/ruşilor. Cei pe care îi urmaresc eu sunt "mafioţei" care pot deveni periculoşi mai mult datorită prostiei lor.

- Ce experienţe aveţi în colaborarea cu poliţia şi justiţia? Cât de mult s-a infiltrat lumea interlopă în aceste structuri ale statului?

- Având în vedere că ameninţările s-au derulat în timp ce mă aflam în Ungaria, din această cauză i-am denunţat acolo, iar procedura de investigaţie a poliţiei se desfăşoară încă şi este însoţită de consultanţă juridică multiplă fiindcă pe lăngă cetăţeanul din Budapesta am fost ameninţat telefonic şi de doi "băieţi răi" din Odorhei.

Interlopii din Odorhei dispun de relaţii şi în Ungaria prin rudenii, prietenii, sunt ajutaţi de interlopii unguri în procurarea mărfurilor, de maşini furate de exemplu. S-a reuşit atragerea atenţiei poliţiei ungare asupra acestei bande, asta arătând că colaborarea cu poliţia ungară este mai eficace. Cu poliţia română sau mai bine zis cu poliţia harghiteană este mult mai dificil. Sunt neîncrezători, ca şi mine, deoarece din cercurile lor se formează şi poliţiştii corupţi care conlucreză cu lumea interlopă din Odorhei. Realaţia mea cu poliţia judeţeană este deci mai mult informală, sunt câţiva poliţişti de rang înalt cu care comunic neoficial. Ştiu însă că urmăresc zilnic informaţiile postate pe blogul Alb-Negru, ceea ce este util. Până la urmă tot va porni o comunicare oficială pentru că nu se poate ocoli tema până la nesfârşit.

Organele locale nu sunt însă capabili să ia atitudine împotriva interlopilor pentru că chiar şi persoanei oficiale care procedează îi este frică de ei, fie el poliţist, inspector de la garda financiară, organ de control, executor etc. Problema a depăşit capacitatea Odorheiului.

- Cum funcţionează lumea interlopă din Odorhei? Prin ce diferă să zicem de mafia italiană, ucrainiană, de lumea gangsterilor americani pe care o cunoaştem doar din filme? Sau obiectivul şi metodele de operare sunt acelaşi?

- Nu există o reţea întinsă pe toată regiunea, sunt mai mult grupuri specializate pe categorii, pe oraşe, cu mai mulţi membri suverani, pe care doar interesele momentane îi ghidează spre cooperare.

În Odorhei s-a format o bandă care a introdus, a sistematizat colectarea de taxe de protecţie, care până acum s-a întâmplat doar ocazional. Banda are în jur de cinci-zece membri, împreună sunt puternici şi nu se tem să folosească arme albe, şi potrivit informaţiilor mele au în posesie şi arme de foc. Au reuşit să pună la punct o relaţie funcţională cu grupurile infracţionale ţigăneşti din localitate, care se organizează pe fond familial sau etnic (funcţionează în jur de patru-cinci familii în oraş), împart zone de influenţă şi competenţă, printr-un cuvânt s-au autoorganizat. De aceea putem deja vorbi de crimă organizată, a cărui existenţă Poliţia Judeţeană Harghita o neagă fiindcă altfel ar trebui să dea socoteală.

- Cât este de nou şi cât de mult seamănă cu cel din sistemul vechi structura lumii interlope din România sau Ţinutul Secuiesc? Care este relaţia dintre reţelele din România (mă gândesc şi la cele aflate dincolo de Carpaţi) şi cele din Ungaria?

- Lumea interlopă a lăsat deoparte traumele produse de Trianon, din perspectiva crimei organizate unirea dintre cea ungară şi cea secuiască s-a produs şi se află în legătură strânsă. Din cauza graniţelor schengen, Ţinutul Secuiesc funcţionează şi ca ascunzătoare pentru urmăriţi generali în Ungaria şi invers. Iar spre contactul mafiei ungare cu mafia română drumul duce prin mafia secuiască. Provincie există şi în lumea interlopă, astfel cea secuiască nu poate fi încă competitiv în toate tipurile de infracţiuni, de exemplu nu pot falsifica acte personale româneşti. Pot însă procura acte ungureşti prin legăturile din Budapesta.
 
- Se poate ivi situaţia în care rivalii vor să deconspire/trădeze unul pe celălalt prin media sau prin legăturile în organele statului. În media română, privind cazurile de corupţie aproape că numai astfel de situaţii întâlnim. În asemenea momente ce este de făcut? Aţi avut astfel de experienţe?

- Da, conflictul de interese apare şi în acest plan, am fost contactat - desigur nu direct - de persoane care probabil aparţin lumii interlope din alte oraşe. Şi cei din Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş sunt deranjaţi de faptul că în Odorheiul Secuiesc este un grup mafiot intangibil. Sunt interesaţi direct ca interlopii din Odorhei să fie demascaţi.

- Jurnalismul de investigaţie este o meserie separată într-un anumit sens. De la cine se poate învăţa? Există pofesionişti? Există modele?

- Părerea mea este că cunoaşterea procedurilor şi practicilor autorităţilor detective este indispensabilă pentru ziarismul de investigaţie. Însă, după subiectul ales de către mine, sunt mai mult un "pescar" de infomaţii decât un ziarist de investigaţie. Telentul (dacă am eu aşa ceva) îmi pot arăta în prelucrarea, sistematizarea şi interpretarea infomaţiilor, de aceea consider că blogul Alb-Negru este un proces şi nu o colecţie de articole.
 
- Nu demult aţi declarat că blogul a ajuns într-o nouă fază şi este necesară investigarea la faţa locului. De ce este asta important, şi care a fost rolul "fazei de muncă" premergătoare?

- Am fost nevoit să recunosc că în procesul de culegere a informaţiilor nu pot periclita integritatea nimănui, chiar dacă vorbim de un pericol mai mult presupus decât real. Cererile care trebuie să conţină obligatoriu datele personale trebuie depuse de mine (de ex. extras de carte funciară, hotărâri judecătoreşti etc.) pentru a nu pune în pericol pe altcineva. Acum urmează culegerea de date despre diferite persoane care trebuie făcută tot de către mine.

- Ce credeţi, cât de aplicabil poate fi proiectul Alb-Negru în alte împrejurări, alt context?

- Încrederea stă la baza modelului, asta îi dă valoarea şi poate eficacitatea lui. Un blog asemănător Alb-Negrului poate fi o excelentă archivă sau hartă a infracţionalităţii dintr-un oraş, unde oricine se poate lămuri/orienta în caz că este pe cale să devină victimă. Un astfel de blog ne poate lămuri asupra tipurilor de infracţiuni, zonelor de operare, interlopilor sau persoanelor suspecte etc. Într-adevăr eficace poate fi însă doar dacă gestionarul acestei baze de date reuşeşte să colaboreze cu poliţia, procuratura, autorităţile locale, organizaţii civile şi media locală. Pentru asta însă trebuie conştientizată şi acceptată faptul că: lumea interlopă din Secuime a luat naştere, şi sporeşte.

- Care ar fi cea mai mare realizare a blogului până acum?

- Faptul că în sfârşit discutăm despre lumea interlopă din Secuime.

- O persoană civilă - fie cititor a blogului sau nu - nu poate rezolva un aşa sistem complicat de probleme. Totuşi, ce este ceea ce poate face?

- Prefacerea că nu observăm nu este o soluţie şi nu duce nicăieri. Trebuie găsită doar metoda de operare şi reglată la limita până la care suntem dispuşi să ne asumăm riscuri. Ţinutul Secuiesc trebuie să conştiintizeze că este lipsită de apărare în faţa lumii interlope, iar pentru apărare trebuie creat un cadru optim pentru iniţiativele civile şi instituţionale. Nu se poate lăsa toată răspunderea în seama individului (victimă, martor) ca el să procedeze cu curaj, conform drepturilor ce i se cuvin, şi să se expună atunci când comunitatea nu numai că nu-l poate premia/recompensa, dar nici măcar integritatea corporală nu-i poate garanta. Nici poliţia şi nici justiţia!