Recomandare Ca metodă, teoria de conspiraţie nu înseamnă jurnalism de investigaţie univoc, dar poate pune lucrurile în mişcare în Odorhei, îndeosebi în oglinda faptului că din ce în ce mai multe informaţii parţiale ies la iveală, chiar dacă acestea sunt la nivel de bănuială deocamdată. Mulţumiri celor care m-au căutat prin scris, şi mulţumiri speciale celor care îşi asumă şi identitatea pe lângă informaţiile aduse la cunoştinţa mea. Fără ei nu s-ar fi reuşit întorcmirea listei posibililor interlopi. Având în vedere faptul că eu cred în forţa publicităţii informaţiei, în continuare cred, că chiar şi bănuiala sau suspiciunea în sine poate fi înspăimântător, dar desigur numai atunci dacă se asociază cu garanţia recunoaşterii şi a acuzaţiilor eronate. Aceasta în cazul blogului "Alb-Negru" este cerinţă de bază: adică, oricine se simte ofensat şi acuzat pe nedrept, poate reacţiona liniştit. Declaraţiile lui le voi publica cu acelaş corectitudine precum acuzaţiile. Procesul de "boierire" - înţlegere(i) în taină? Există în Odorhei un muci (mucos), şi de această dată nu mă refer la persoana mea... Desigur, sunt mai mulţi dar acesta se şi întinde - înapoi până în anul 1989. În toiul schimbărilor majore din acea vreme îl găsim ca ospătar şi turnător dar micul nostru orăşel nu de asemenea cazuri obişnuieşte să fie zguduită. Deci, nici în cazul lui nu s-a ivit "nimic" ieşit din comun, cel mult câteva camioane transportatoare de mobilă. Cu ingeniozitate: mobilă în mobilă, doar că mobila din mobilă de obicei nu a fost plătită. A şi reuşit să trimită după gratii un biet încărcător de marfă care - pesemne - avea "interese" majore în a încărca marfa furată într-un camion al cărui destinaţie şi proprietar nici nu-l cunoaşte. Am şi publicat un articol la vremea respectivă pe această temă, fapt pentru care peste câţiva ani am şi încasat o bătaie pe cinste (pentru că omul nu uită, nu-i aşa!). Cu ocazia unei cine de protocol am şi adus în discuţie bătaia primită, după care el mi-a răspuns rânjind: dovedeşte-o! Du-te naibii - gândisem - pentru că replica corespunzătoare nu-mi vine în minte niciodată la momentul potrivit. Mucosul nostru cu timpul a devenit antrepenor în construcţii. Să nu intrăm în detalii, dar interesant este că sediul firmei a ars în totalitate, "întîmplător" desigur - inclusiv toate documentele firmei - , şi astfel asigurarea a adus proprietarilor o sumă grasă. Continuând povestea - ştiind că ospătarul nu cade departe de al lui meserie - , mucosul şi-a deschis restaurant de lux, care îi poartă numele şi astăzi. Adevărat că, se pricepe, rareori mănânc aşa Steak bine preparat cum am mâncat în acest restaurant odată. Întăreşte opinia mea şi cartea de oaspeţi: politicieni autohtoni şi străini, persoane publice şi vedete o laudă - chiar dacă nu Steak-ul. Deoarece totul depinde de relaţiile pe care o are fiecare, a reuşit să-şi conecteze afacerea la Primăria din Odorhei şi să-şi adjudece mare parte din suma alocată pentru mesele de protocol - şi toate astea oficial! Desigur, totul s-a derulat mai cu seamă într-o anumită perioadă, sub "crăirea" unui anumit primar. Afacerea (de acoperire) funcţionează impecabil. De atunci personajul nostru principal are legături foarte strânse cu stratul aflat la conducerea oraşului, indiferent de culoarea politică. Probabil pentru faptul că Steak-ul este gustos, ori poate se datorează anumitor persoane din serviciile ale fostului regim şi care desigur fac parte şi astăzi din efectiv. Dar haideţi să nu fim răutăcioşi că doar e o teorie conspirativă, nu? O altă chestiune interesantă ar fi, ca în jurul anului 2000 cum anume s-a putut forma într-un astfel de mucos credinţa într-o anumită doctrină politică? Oare este simplă coincidenţă sau poate fi şi rezultatul unei evoluţii minunate şi inexplicabile a cunoştinţelor, ca cineva dintr-o dată se poziţionează de partea unui politician? Cert este că devenit susţinător al politicului pentru anumite interese, deoarece amorul dintre ei este evident. Mulţi se prefac că nu observă. Printre ei mă aflu şi eu - mi-am dat seama până la urmă. Astfel se poate întâmpla în Odorheiul Secuiesc ca o persoană interlopă ajunge un cetăţean model influent, şi ca "domn" cu renume se poate tutui cu mai marii oraşului, fapt pentru care acestora le-ar trebui să fie ruşine. Dar nu, se deschid alte şi alte braţe pentru îmbrăţişări prieteneşti şi nu dorim să observăm că am crescut şarpele la sân. --- Publicat la data de 31.05.2010. (în lb. maghiară) CommentsLeave a Reply |

RSS Feed